vineri, 25 decembrie 2020

De ce avem nevoie de piese de schimb calitative pentru o mașină?

O mașină în societatea modernă a încetat de multă vreme ca să fie un obiect de lux, ci a devenit un mijloc de transport banal. Astăzi, mașina este o componentă a imaginii care demonstrează stilul individual al șoferului ce o conduce, altfel toate mașinile ar avea aceeași culoare și formă. 


În timp, orice mașină, oricât de scumpă ar fi fost, va necesita reparații sau upgrade. Unii proprietari de mașini doresc să înlocuiască piesele uzate, alții vor să schimbe chiar și elemente auto cheie în funcționarea autoturismului respectiv, ca de exemplu un motor.


Dacă una dintre piesele instalate se defectează, poate fi înlocuită cu alta. E simplu. Că doar nu ar trebui schimbată mașina cu o alta, nu-i așa? Poate dacă eram șeici prin Dubai mergea și soluția asta, dar pe la noi nu prea e fezabilă. Mai mult decât o reparație, este posibilă uneori chiar îmbunătățirea performanțelor unui autoturism personal prin înlocuirea cu piese de schimb cu altele mai bune (dacă din fabricație este permis acest lucru de către proiectanți, evident!).


Dar mare atenție de unde îți cumperi piesele de schimb necesare pentru mașină. Altfel riști nu doar să nu meargă mai bine autovehiculului unde sunt montate, dar și să se defecteze rapid când îți este lumea mai dragă și cu siguranță nu vrei să treci printr-o astfel de experiență neplăcută.


În goana acerbă de a plăti prețul cel mai mic (pe considerentul că oricum mâna de lucru de la service este extrem de costisitoare), nu ar trebui să economisești siguranța circulației cu mașina pe drumurile publice. Altfel s-ar putea să plătești nu doar cu bani proastele alegeri de acum, dar și cu sănătatea ori chiar cu viața (a ta, a pasagerilor sau a altor participanți la trafic). Nu merită! Acum chiar ai de unde alege, nu ca în perioada anilor 1990 când era extrem de dificil să găsești piele și accesoriile auto de care aveai nevoie.


Cumpără piese de schimb din magazinele online


Spre deosebire de târgurile cu specific auto, magazine și stații de service, cumpărăturile online sunt acum disponibile 24/24 de ore în tot cursul săptămânii. CHiar și de Paște, Crăciun, revelion sau de alte sărbători legale. Aria de alegere este generoasă, iar prețurile sunt pentru toate buzunarele.


O căutare de piese de schimb este mult ușurată în prezent dacă folosești interfața site-ului auto și de cataloagele producătorului. Agregatoarele de oferte din magazinele online sunt acum extrem populare. Tot ce ai nevoie este numărul OEM (articolul) piesei pe care o cauți.


Singurul dezavantaj major al cumpărăturilor online este imposibilitatea de a vedea produsul înainte de a cumpăra. 


Oricum, mai ales dacă nu prea te pricepi, acest lucru va fi stabilit de către meșterul ce îți va repara mașina. Dar e bine să îți iei de măsurile ce îți stau în putință și să te interesezi (adică să afli de pe site-ul magazinului online ales) dacă este posibilă returnarea ș/sau schimbul produselor (piese și accesorii auto comandate) și în ce condiții. Trebuie să ai în vedere că uneori poate fi dificil să returnezi o piesă auto cu urme de instalare, deci mare atenție. Interesează-te în prealabil, înainte de a face comanda respectivă, pentru a nu regreta mai târziu…


AutoLux.ro este unul dintre acele magazin online unde merită să ajungi dacă ești șofer.


Site-ul de e-commerce menționat aparține firmei Promotor SRL, care își are sediul în Sebeș, județul Alba. 


Nu contează dacă locuiești acolo, în București sau la Constanța. În online distanțele nu există. Cu un simplu click sunt pulverizate.


Vei găsi aici, pe autolux.ro, peste 400.000 de piese și accesorii auto de cea mai bună calitate: pentru caroserie, partea electrică, tuning, sisteme audio, consumabile auto, anvelope, jante, scule, soluții auto etc.


Aerodinamica mașinii tale, de exemplu,  poate fi îmbunătățită prin înlocuirea oglinzilor retrovizoare cu altele mai ușoare sau prin coborârea centrului de greutate cu modificări de coborâre realizate de către un specialist în tuning auto. În ceea ce privește aspectul, acest lucru poate fi realizat prin instalarea de kituri de caroserie sau aplicarea de desene diverse (cu aerograful sau cu folii auto special imprimate rezistente la intemperii). 


Tunarea nu se face doar la exterior. Ea se poate realiza și prin înlocuirea elementelor din interiorul mașinii (scaune, bord, volan, plafon etc.) cu diverse materiale de calitate mai bună (piele auto, velur etc.), înlocuirea elementelor interioare standard cu altele mai confortabile (cel mai adesea șoferii recurg la înlocuirea scaunelor cu care este dotată mașina din fabrică)





Ba chiar și la înlocuirea volanului cu unul mai ergonomic.


Se poate merge chiar mai departe în materie de lux, de rafinament auto și se poate modifica iluminatul automobilului tău cu unul mult mai atractiv și care să ofere un mai mare confort.












Date de contact:


Promotor SRL

DJ 106K, Nr. 124, Sebes, Alba

CUI: RO 14490581 Reg.Com. J01/97/2002

Call Center: 0748 405 954





Un comentariu:

  1. It was right here that the only zero roulette wheel became the premier game, and through the years was exported around the globe, besides in the United States where the double zero wheel had remained dominant. The roulette wheels used in the casinos of Paris in the late 1790s had purple for the only zero and black for the double zero. 빙고 To avoid confusion, the color green was selected for the zeros in roulette wheels beginning in the 1800s. Between two and six gamers are beneficial to take part in Live Roulette games. The bulk of on line casino tables seats no more than|not more than} seven gamers simultaneously. In order to preserve an equal half in} subject, one of many on-line roulette gamers should assume the position of the dealer; we advocate that this particular person remain anonymous.

    RăspundețiȘtergere

Cateva cuvinte din partea dvs., referitoare la postarea de mai sus, imi vor face o reala placere!